
ADN-ul cuantic, spiritual
8 feb. 2015Vă propun aceste rânduri pentru a conștientiza că suntem mai mult decât cunoaștem, că avem totul în interiorul nostru, că avem capacitatea de a co-crea o lume frumoasă, pornind din interior.
“ADN-ul este elementul central al cine sunteţi, atât fizic cât şi spiritual. Dacă aţi avut de făcut alegerea locului în care se regăseşte Sinele vostru, nu aţi greşit dacă aţi indicat ADN-ul. Cunoştintele Akashice, planul global existenţial al fiinţei, creşterea spirituală, talentul şi aptitudinele, drumul vostru de eoni prin existenţă, încarcătura karmică, toate sunt cuprinse în ADN.
Ştiinţa ADN-ului.
Doar în ultimii ani ştiinţa a dovedit ceea ce vom menţiona acum. ADN-ul vostru este compus din peste trei miliarde de componente chimice puternice. La rândul sau, fiecare moleculă de ADN, are peste trei miliarde de componente chimice în compoziţia sa, deşi molecula este atât de mică încât, pentru a putea fi observată, este nevoie de un microscop.
Decoperirea genomului uman, a scos la iveală un mister: doar 3% din chimia ADN-ul este utilizata în procesele vieţii.
Referindu-ne la proteina codificată din conţinutul ADN-lui, se poate spune că ea singură produce peste 30.000 de gene umane. Aceste gene poarta amprenta vieţii pe care o căutaţi. Doar 3% din ADN-ul vostru conţine şi răspunde de genele care se concretizează în evenimentele vieţii.Trei procente reprezintă întregul proiect pe care-l căutaţi şi pe care se bazează viaţa voastră. Prin urmare, peste 90% din chimia ADN-lui este mister, părând că nu are nici-un rol observabil. Cea mai mare parte (peste 90%) o formează zona necunoscută a sistemului, al carui scop este o enigmă.
Unii cercetatori în biologie sunt convinşi că această parte (de 90%) din ADN nu poate fi explicată de chimie şi n-ar participa la procesul de evoluţie a fiinţei umane. Altfel spus, acest rest majoritar din ADN n-ar avea nicio utilitate.
Adevarul este însă altul. In primul rând că, din principiu, nu poţi elimina o parte a întregului, fără a avea consecinţe grave. Considerarea a acelei majoritare părţi ca fiind inutilă este doar o consecinţă a ignoranţei voastre.
Evoluţia vieţii, a fiinţelor umane (a fiinţelor, în general) este intrinsec legată de rolul şi activitatea celei pe care voi o numiţi Mama Natură (Gaia).Toate instrucţiunile dezvoltării şi adaptării la planeta pe care trăiţi, la sistemul solar în care existăm s.a.m.d. se regăsesc în acel important procent de 90% din AND, a cărei utilitate nu o desluşiţi, încă. Cele 3 procente cunoscute şi validate de omul de stiinţă, reprezintă numai partea aplicativă a intregului program existenţial.
Nouăzeci la sută din ADN-ul vostru este literalmente modelul cuantic al divinităţii voastre. Acesta este modelul akashic al fiinţei umane. In această vastă bibliotecă ,,la purtator’’, fiinţa umană are înregistrată întreaga sa evoluţie, întreaga sa experienţă căpătată de-a lungul numeroaselor vieţi şi locaţii prin care a trecut entitatea respectiva. Toate izbânzile şi toate eşecurile fiinţei, din toate vieţile, se regăsesc perfect în această enormă bibliotecă.
Logica modelului cuantic nu poate fi recognoscibilă în dimensiunea 3D, în care existaţi acum. Ceea ce se întamplă dincolo de 3D este pentru voi, deocamdată, un mister.
Pentru a concluziona, putem afirma că ADN-ul poartă amprenta voastra ca fiinţă materiala şi, mai ales, ca fiinţă spirituală. Acel 90% din ADN, reprezintă partea voastra cuantica, spirituală, care vă leagă şi vă legitimează în întreaga creaţie.
Conştiinţa umana în 3D.
În proporţie de 90%, ADN-ul cuantic este conştiinţă umană. Conştiinţa omenirii nu este măsurabilă prin coduri şi gene. Este, asa cum am mai spus, dincolo de chimia organismului, şi constituie ceea ce s-ar putea numi ‘’biologia misterioasă’’, care are de-a face cu fiinţa totală.
In termenii conştiinţei umane, la nivelul 3D, nu există capacitatea individului de a dialoga cu propriul său ADN, sau de acţiona asupra lui prin voinţă. Aceasta însemnă că omul nu este capabil să-şi facă propriile ’’reglaje’’ ale fiinţei, modificarile pe care le-ar dori, adică nu-şi poate controla fiinţa în totalitate.
Conştiinţa este responsabilă pentru vibraţia planetei şi voi, totdeauna aţi avut abilitatea de a schimba starea şi lucrurile de pe Pământ, prin gândurile şi acţiunile voastre. Aceasta s-a întâmplat şi se întâmplă mereu, numai că voi nu faceţi nicio legătură între cauză şi efect, între gândurile voastre şi ceea ce se întâmplă după ce aceste gânduri sunt emise ; mai ales când colectivităţi de oameni emit acelaşi model de gând.
Ignorarea efectelor pe care le au gândurile este, din păcate, consolidată de distanţa în timp care se aşează, de obicei, între gând şi materializarea lui. Asemenea decalaje în timp sunt caracteristice dimensiunilor inferioare, deci şi dimensiunii a 3-a, în care a existat, şi încă va mai exista pentru o scurtă perioadă de timp, siastemul planetar al Pământului.
Tot ceea ce se întâmplă pe planetă este opera gândurilor şi voinţei voastre.
Când veţi începe să înţelegeţi acest adevăr, veţi înţelege că Gaia face ceea ce-i cereţi voi, chiar dacă în multe situaţii ea ar face altfel, chiar şi dacă ceea ce-i dictaţi îi face rău şi ei şi vouă. Pentru a supravieţui, Gaia repară şi face curăţenie în urma voastră în limita posibilităţilor ei, care NU sunt nelimitate.
Corpul uman se află plasat în vârful scării evoluţiei ADN-ului pe planeta Pământ, dar are la bază un sistem mult mai slab decât v-aţi putea imagina. Acest sistem se află acum în plin proces de modificare.
Structura celulară la care s-a ajuns este diferită de ceea ce s-a gândit iniţial. Mai degrabă partea cuantică a ADN-ului vostru s-a dezvoltat pentru a răspunde cerinţelor conştiinţei umane, care vă conduce în realitatea voastră (eu-l uman).
Consecinţa a fost că sistemul vostru imunitar nu funcţionează atât de bine cât ar fi necesar. El nu face faţă decât parţial asaltului multor boli provocate de anumiţi microbi şi viruşi. Aţi observat desigur că sistemul vostru imunitar nu este capabil să facă faţă nici măcar unor forme gripale.
Adevărul este că din procentul de 90%, cât revine subconştientului din ADN, utilizat este doar 30%.
Cum se face că, în timp ce o boală gravă precum cancerul poate ajunge în stare de metastază fără ca propriul vostru corp să vă avertizeze? Aţi aflat de starea reală a corpului vostru, de multe ori, întâmplător, mergând să vă faceţi cine ştie ce analize banale, cerute la un dosar. Ce fel de sistem de autoapărare este asta? Auto-diagnosticarea, cu care a fost dotat corpul uman, pur şi simplu nu funcţionează bine.
Cancerul este consecinţa unor incompatibilităţi dintre ceea ce acceptă corpul şi ceea ce primeşte ca hrană. Apar dezechilibre funcţionale fără a fi corectate de sistemul de apărare al fiinţei, ceea ce face ca medicul să prescrie medicamente alopate, care sunt nişte substanţe chimice mai mult sau mai puţin otrăvitoare, pentru a corecta chimia corpului şi a restabili cât de cât echilibrul, adică gradul de acceptabilitate între corp şi hrana ‘’modernă’’.
Pentru a face cât de cât faţă, corpul bolnav crează fronturi de luptă pentru apărare, fronturi care se vor dezvolta în tumori.
Cancerul nu este, cunoaşteţi asta, desigur, provocat de un virus şi nu este contagios. Cancerul este consecinţa unor dezechilibre nerezolvate între individ şi anumite aspecte ale societăţii în care trăieşte (stres, hrană inadecvată, neodihnă, ameninţare şi frică etc). Conturbarea programelor în sarcina de rezolvare a subconştientului face ca să apară greşeli şi anomalii în structura celulelor noi care trebuie, în mod normal, să le înlocuiască pe cele vechi, epuizate.
Un alt atribut al părţii cuantice (spirituale) a ADN-ului este programarea duratei de viaţă a fiinţei respective. Viaţa voastră ar trebui să aibă o durată mult mai mare decât cea de astăzi. Organismul nu are, practic, vârstă deoarece el se află într-un proces continuu de schimbare a celulelor, a tuturor componentelor sale. Şi dacă pun altele noi în corp, de ce ar trebui să mai apară bătrâneţea şi moartea fizică? (Nota C.M.: pentru că materialul înlocuitor este din ce în ce de mai proastă calitate). Corpul vrea să trăiască; atunci, cine nu-i respectă dorinţa ? (Nota C.M.: dorinţa de supravieţuire are în ea şi teama că aceasta nu se va mai întâmpla căci, iată, corpul a început deja să dea semne de îmbătrânire! Această logică face ca mintea să nu mai creadă în proiectul iniţial, aflat în structura ADN şi să intervină în programul de creare a noilor celule, în conformitate cu concluzia şi frica la care a ajuns ea). Depăşirea acestei situaţii se poate face aproape instantaneu dacă alegem să credem cu tărie că fatalitatea nu este inevitabilă şi că ne putem întoarce la respectarea adevăratului program care a fost implantat în structura ADN de către Creator.
În străvechime oamenii trăiau mult mai mult decât astăzi.
Perioada aceasta este una a schimbărilor şi pentru ADN. Are loc ceea ce s-ar putea numi reactivarea structurii ADN. Prin aceasta, dezvoltarea celulelor după un program diferit de cel original nu va mai fi posibilă.
Starea actuală precară la care s-a ajuns se datorează nu în ultimul rând faptului că fiinţa umană a devenit mult mai comodă şi a ales ca aproape toate deplasările să le facă nu pe jos ci folosind un mijloc de transport. Obişnuinţa aceasta păguboasă are nebănuite influenţe asupra stării de sănătate a corpului fizic şi mental.
Lipsa deplasărilor pe picioare face ca o bună parte a sistemului nervos, care are terminaţii în coloana vertebrală să nu mai fie solicitată; ea se atrofiază, şi lanţul nervos începe să funcţioneze cu sincope. Ceva din acest întreg, cândva armonios, se rupe, sau se diminuiază şi sistemul are de suferit în totalitatea sa. Procesul în sine este cunoscut de către ştiinţă şi chiar are un nume! Este exact opusul a ceea ce-şi doreşte fiinţa umană şi, totuşi, deşi este în bună parte înţeles, omul continuă să lâncezească, preferând soluţia comodă dar nesănătoasă.
Şi mai este ceva: multe animale aflate în partea de jos a scării evoluţiei au proprietatea ca în cazul în care îşi pierd un organ (coadă, picior, deget etc.) să-şi regenereze acel organ pierdut. Nu vi se pare ilogic ca omul, cea mai de sus verigă a evoluţiei pe planetă, să nu aibă această însuşire ? “
Poate aceste rânduri, precum și intrebările din text, vă vor pune pe gânduri… pozitive.
Așa să fie, să ne trezim cu toții la adevărata noastră măiestrie interioară!
Sursa articol : Kryon, Cartea 12 – Cele Douasprezece Sraturi ale ADN-ului ( Un studio esoteric despre maiestria interioara), de Lee Carroll