Bine te regasesc!
In cadrul experientei personale de viata, experientei Manageriale, precum si in cadrul celei de terapeut/consilier, am observat ca a avea un plan de viata complet, este ceva la care oamenii nu se prea gandesc. De obicei oamenii isi stabilesc obiective pe termen scurt, foarte rar pe termen lung, sau pe arii restranse din cadrul vietii :
– sanatate – cum sa slabesc, alimentatie sanatoasa, sport
– profesional – cum sa cresc in functie, cum sa obtin un post mai bun
– personal – calatorii, relatie, etc.
Astfel ne trezim in mijlocul vietii ca suntem nemultumiti, ca ceva lipseste, ca mai sunt atatea de facut dar nu prea mai avem chef sau energie, etc. Uneori nu avem rabdare si fortam lucruri pe care apoi le regretam. Alteori ne focusam atat de mult pe un singur aspect al vietii, maxim doua, incat uitam de toate celelalte, ajungand sa traim o viata incompleta.
Tot mai mult alegem sa manifestam viziunea „carpe diem”. A trai clipa este minunat insa daca nu stii unde vrei sa ajungi, clipa te poate conduce in haos, in deriva, in plutire.
Atunci cand stii unde vrei sa ajungi si acoperi toate ariile vietii, trairea clipei este moment de creatie si bucurie. Si este asa deoarece acoperi toate nevoile fiintei tale – minte, trup si suflet.
Gandeste-te ca esti sculptorul, artistul propriei vieti si ca iti sta in putere sa faci din viata ta o capodopera. Conteaza cum traiesti si ce faci cu viata ta deoarece asta lasi mostenire umanitatii – modelul prin care ti-ai trait viata. Fiecare model creeaza un tipar comportamental care se imprima mostenitorilor prin ADN, dar si un tipar energo-informational care se imprima in (in)constientul colectiv.
Daca iti doresti sa lasi modele complete, complexe si frumoase celor care iti vor urma, daca vrei sa simti ca ai trait cu sens, creeaza-ti un Plan de Viata complet si implineste-l!
Azi iti propun cativa pasi prin care tu poti sa iti redefinesti viziunea despre viata, tinand cont de toate aspectele ei.
Pasul nr. 1 – stabileste-ti sau revizuieste-ti valorile. Valorile iti determina actiunile si viziunea ta despre viata. Aici ai un articol pe aceasta tema – te va ajuta sa intelegi mai multe despre valori :http://florinrosoga.ro/blog/valori-personale/
Pasul nr.2 –Model plan de viata – Stabileste-ti si scrie-ti/creioneaza-ti un plan de viata care sa contina urmatoarele arii, in ordinea importantei lor pentru tine : Sanatate, Iubire, Venituri, Profesie si cariera, Dezvoltare personala, profesionala si spirituala, Relationare – Prieteni si viata sociala, Familie si Calatorii, Hobby-uri si contributie sociala.
Un alt model poate fi : Bani si finante, Afaceri si cariera, Relationare, Sanatate si Bunastare, Dezvoltare personala, spirituala, profesionala, etc, Odihna si joaca, Mediul (spatiul )personal, Serviciu si contributie. Sau iti poti crea/denumi ariile importante, care sa acopere viata in intregul ei.
Pasul nr. 3 – Stabileste-ti actiunile necesare.
Pasul nr.4 – Actioneaza si traieste fiecare clipa in concordanta cu valorile si planul tau de viata.
Pasul nr.5 – Fii flexibil/a si rafineaza-ti planul periodic! La sfarsitul fiecarui an sau cand simti ca este cazul, acorda-ti timp sa revizuiesti si imbunatatesti planul tau de viata, tinand cont de nevoile tale reale – acestea se pot schimba periodic in functie de evolutia personala si sociala.
Desigur ca tema este mult mai complexa de atat, dar macar poti sa reflectezi la asta si sa te lasi inspirat/a, apoi poti creiona, in mare, unde si cum te vezi tu in viata ta, pe tot parcursul ei. Este un inceput!
Imi propun sa continui acest subiect in cadrul unui seminar care sa aduca o intelegere mult mai vasta asupra importantei unui plan de viata complet, complex, intreg. Te voi anunta cand se va intampla acest lucru, poate vii si tu 🙂
Frecventa zilei de azi si afirmatiile care o insotesc, te vor ajuta sa iti cresti abilitatea de a crea un plan de viata si sa fii inspirat/a pentru a manifesta cu usurinta ceea ce iti doresti cu adevarat.
Cu mult drag,
Oana