Anca
13 mai 2017‘Mi-aduc aminte de un moment din copilarie cand am avut constiinta faptului ca Dumnezeu si cu mine suntem o echipa, ca imi e ca un prieten, ca imi este foarte aproape si ca ma ajuta mereu…
Anii au trecut, eu am uitat, m-am indepartat de mine si nu am mai stiut cine sunt. Am avut apoi mereu nevoie sa realizez ceva maret ca sa ma simt demna si sa imi confirm ca sunt capabila si ca merita sa am incredere in mine si, eventual sa ma iubesc…
Am simtit ca viata mea nu era asa cum mi-as fi dorit, ca nu ma simteam implinita in nicio directie, ca ma sufocam si ca cea mai buna alternativa era sa plec departe, s-o iau de la capat, pe cont propriu.
Dar, desi am schimbat 2 tari, problemele au reaparut in singurul aspect al vietii mele in care imi investisem energia, timpul si de care se legau sperantele mele de viitor. Simteam pentru prima data ca pierd controlul si ca sunt neputincioasa iar cei dragi nu ma mai puteau ajuta, aveam nevoie de altceva, aveam nevoie sa inteleg ce se intampla de fapt, de ce se repetau acele experiente, de ce ma simteam mai rau decat alta data.
Stiam ca exista Oana, nu stiam exact cu ce se ocupa dar imi spusesem mai demult ca o sa ii scriu atunci cand o sa am ceva inteligent de discutat….Intuitia mi-a spus sa ii scriu si sa ii spun despre experienta mea….Raspunsul ei a fost prompt, optimist si plin de bunatate. Spun ‚optimist’ pentru ca mi-a spus ca omul se poate schimba deoarece crede in oameni si in puterea lor interioara. Spun ‚bunatate’ pentru ca asta inseamna pentru mine cand un semen doreste sa ajute unui alt semen pe care nu il cunoaste, astfel incat sa ii fie bine. Aceasta bunatate m-a facut, de fapt, sa ies din zona de prejudecati si de rezistenta la nou datorate necunoasterii si sa incep sa lucrez cu ea, sa pasesc pe un drum pe care nu mai mersesem inainte.
Lucram deja de cateva luni….a fost o calatorie exceptionala, o calatorie spre mine si spre o lume de care stiam cate ceva in teorie…Am in minte imaginea unei cesti, care inainte sa ajunga sa straluceasca, a fost lut, apoi a trecut prin foc, a fost impodobita in culori si acum este o creatie frumoasa…
Am inteles ca experientele pe care le percepeam ca fiind negative, in care eu eram ‚victima’ si care m-au determinat sa pierd controlul, au avut menirea pe de o parte sa ma ‚scuture’ de ceea ce nu imi mai era de folos, de ceea ce ma ‚sabota’ in a fi eu insami, in a-mi trai viata cu bucurie si iubire iar, pe de alta parte, sa ma deschid spre un alt fel de ajutor.
Acest ajutor a venit sub forma terapiilor cu Oana, saptamanal, pe skype…
Increderea Oanei in puterea interioara a oamenilor a fost o raza de speranta pentru mine ca o sa pot sa ma schimb si eu si, astfel, o sa pot sa dau o sansa vietii mele sa se desfasoare altfel. Asta era exact ceea ce imi doream, o schimbare pe toate planurile, in toate directiile si daca se putea, cat mai repede…considerasem ca pierdusem deja
Toate acestea si nu numai m-au ajutat sa ma redescopar pe mine, am reusit sa scot la suprafata persoana minunata, echilibrata care sunt azi. Am constientizat si acceptat ca eu sunt responsabila de ceea ce se intampla sau nu se intampla in viata mea si ca nu sunt o ‚victima’.
Am inteles si experimentat ce inseamna ‚exteriorul este copia fidela a interiorului’: am jobul, colegii si seful pe care mi i-am dorit, lucrez in orasul in care mi-am dorit, relatiile cu ceilalti s-au imbunatatit, am o stralucire pe care ceilalti au remarcat-o. Am invatat ca e important ceea ce gandesc, spun si fac, ca toate se intampla intr-o ordine perfecta si la momentul potrivit. Am invatat de la Oana si ca daca aduc lumina la mine (schimbandu-ma pe mine), ii ajut si pe ceilalti sa se lumineze (sa se schimbe).
Sunt recunoscatoare pentru ca am avut deschiderea si dorinta de a ma lasa ajutata si de a avea incredere sa merg pe acest drum cu Oana.
Sunt entuziasmata si recunoscatoare pentru toate schimbarile din ultimele luni dar si pentru ca am sansa sa descopar in continuare noi directii de a ma re-crea, noi resurse in mine, lipsa dorintei de a ma mai compara cu altii…
Schimbarile concrete sunt:
– Trecerea de la pierderea controlului si feedback-uri negative, blocaje si relatii incordate cu ceilalti la increderea de sine, optimism, manifestarea potentialului adevarat, feedbackuri pozitive, constientizarea potentialului meu, trecere care a culminat cu jobul ideal, colegi, sef ideal, in orasul in care imi dorisem, la o firma de renume
– Asa cum prevazuse Oana, a fost nevoie de foarte putin timp sa primesc jobul, din momentul in care am stiut ce am vrut si facusem in prealabil schimbarile in interior
– Acceptare si iubire de sine, incredere de sine, liniste si echilibru interior
– Puterea de a visa maret si de a crede in visele mele ( de fapt nu sunt vise…)
– Oameni minunati in jurul meu
– Sincronicitati
– A fi prezenta si bucuria si potentialul care vin din a fi prezent
– Constientizarea faptului ca eu sunt responsabila de viata mea si ca de mine depinde felul cum decurge ea
– Optimism si incredere in abordarea vietii
– Instrumente in abordarea provocarilor, intelegerea lor si indrumarea in depasirea lor
– Am vizualizat si am primit informatii si constientizari
– Am descoperit si experimentat o lume minunata de a carei existenta nu eram constienta si anume universul din interiorul meu
Multumesc Oana!’
Cu drag,
Anca