Posts Tagged ‘bunăstare’

Dansul cu viața – „a fi, în dans cu a face”

 
În întâlnirile noastre cu oamenii am observat adesea un dezechilibru între a face și a fi , dar și o lipsă de înțelegere a acestor două concepte, atât de dezbătute în ultimii ani.
 
Astfel că se naște întrebarea :
Și cum este mai bine? Să fim sau să facem?
 
Ei bine, deoarece trăim într-un univers unde se aplică legea polarității, orice excludere atrage după sine opusul, ca un magnet.
Adevărul este că oricât de mult ne-am dori să trăim doar în a fi, nu este deloc atât de ideatic pe cât se vehiculează că ar fi. Nici să trăim doar în a face sau mai mult în a face, nu este atât de prosper cum se spune.
De fapt cheia constă în a include ambele aspecte ale existenței ființei : „a fi”, echilibrat de „a face”.
 
Când tu faci un pas, viața face 10 sau poate 100 de pași către tine și vine în sprijinul tău cu tot ceea ce îți este necesar ca tu să prosperi, să evoluezi și să îți împlinești planul sufletului.
 
  • Dacă stai doar în starea de a fi, fără să faci nimic în direcția pe care ți-o dorești sau la care visezi ori aspiri, este ca și cum renunți la potențialul tău creativ.
  • Dacă stai doar în starea de a face, atunci nu mai permiți divinului lăuntric să te inspire și nici vieții să facă și ea, astfel că ajungi la epuizare.
Noi suntem aici să dansăm cu viața, în prezent, nu să ne luptăm cu ea și nici să ne-o îngreunăm în vreun fel, chiar dacă uneori lecțiile sunt dure.
 
Așadar, te invităm la un atelier online de 4 ore în cadrul căruia :
  •  să înțelegi cele două dimensiuni mai profund, astfel să înveți să te poziționezi corect
  •  să faci exerciții de conștientizare
  •  să aprofundezi puterea prezentului
  •  cum să aplici în viața ta concret „bucuria de a trăi” precum și „servește ca să fii servit”
  •  să experimentezi și să integrezi Dansul cu Viața, în cadrul unei meditații ghidate.
Acest atelier este o cocreație la care mă bucur să am colaborarea și expertiza Inei Neagu.
„Ina este sociolog, specialist în comunicare și relații publice, trainer și consilier pentru dezvoltare personală.
Pasionată de autocunoaștere, este implicată în proiecte ce țin de psihologie, NLP, inteligență emoțională, comunicare, mindfulness.
Ina crede cu tărie că evoluția socială rezidă în evoluția personală iar aceasta din urmă este potențată de o învățare continuă.
Ea este un promotor al respectului, loialității, onestității și profesionalismului.”
 
Abordare noastră este un dans între metode consacrate precum coaching, NLP, dezvoltare personală, și perspective profund spirituale.
„A fi” în dans cu „a face”.
 
Pentru înscriere și detalii, scrieți-ne la [email protected]
 
Accesul la webinarul online se face pe bază de donație iar donația minimă recomandată este de 99 de lei.
 

Iubirea, Succesul și Bunăstarea

Ai experimentat vreodată, știi cum se simte iubirea vindecată?

În interacțiunile dintre noi, oamenii, din cauză că avem multe răni emoționale, nu reușim să oferim și să primim iubirea adevărată, vindecată, neviciată de propriile dureri, tristeți și traume. Cu toate acestea, avem capacitatea să trăim cu sufletul nostru toate felurile de iubire, în stări meditative prin care accedem niveluri de conștiință unde iubirea nu este viciată.

Succesul și bunăstarea ne sunt și ele afectate ca și consecințe ale lipsei iubirii pure. De asemenea fiecare ființă umană imprimă adn-ul urmașilor săi cu toate insuccesele, suferințele, lipsa și așa mai departe.

Într-una din călătoriile mele prin conștiință de la Cursul Gateway oferit de institutul Monroe, am pus aceste întrebări :

Cum se simte iubirea de la o mamă vindecată?

Cum se simte iubirea de la un tată vindecat?

Cum se simte iubirea unui frate vindecat?

Cum se simte iubirea unui partener vindecat?

Cum se simte iubirea unui prieten vindecat?

Cum se simte succesul ca esență și coduri de lumină?

Cum se simte bunăstarea ca esență și coduri de lumină?

Și răspunsurile au început să curgă în toate formele – gând, imagine, trăire, sentiment.

Apoi mi-a venit acest gând : oare cum aș putea să împărtășesc asta cu semenii mei? Nu cumva sunt acestea frecvențe pe care le putem descărca în conștiința noastră umană și astfel creăm o grilă energo-informațională care să manifeste și să susțină aceste frecvențe pentru noi toți?

Iar sufletul meu a zis : ba da, este posibil, te voi ajuta și vom face asta împreună.

Așa încât iată-ne, suntem aici pentru cine dorește să experimenteze :

  • Conștientizarea tiparelor iubirii viciate, descărcarea și experimentarea unor tipare noi de iubire, cele pure;
  • Conștientizarea și vindecarea insuccesului personal și insuccesului venit de pe neam, eliberarea strămoșilor, descărcarea și ancorarea frecvențelor succesului
  • Conștientizarea și vindecarea lipseipersonale și a celei venite de pe neam, descărcarea frecvențelor bunăstării.

 

Această întâlnire va fi online

Pentru 369 de lei

Înscrierea se face la [email protected]

 

 

Trezirea Interioara
Trezirea Interioara