Testimoniale

Anca

Când am fost pregătită să încep călătoria spre mine, spre interiorul meu și să încep să mă descopăr pe mine, dincolo de răni, măști etc., Oana m-a însoțit și m-a ajutat sa îmi amintesc (așa cum îmi repeta chiar ea) cine sunt… am început cu Theta healing și multe meditații de conectare cu ghizii mei, cu sufletul meu și am văzut cum realitatea mea se schimba în bine, așa după cum era interiorul meu…. a fost una din cele mai profunde experiențe de viață care mă îndrumă în continuare și îmi aduce aminte să mă întorc spre interior mereu și mereu.
Apoi ne-am întâlnit din nou și am lucrat pe desichiderea inimii și eliberarea de traume emoționale iar această experiența mi-a adus bucurie și seninătate, oameni noi și faini în viața mea…
Am lucrat apoi și pe vindecarea relațiilor cu părintii. Acest lucru m-a ajutat să las loc la și mai multă iubire în relația cu mine și părintii mei, să îmi văd experiențele dintr-o perspectivă înaltă, cu iubire și să manifest recunoștință față de ce am trăit crescând în casa părintească.
Unul dintre workshop-urile interesante susținute de Oana, a fost cel legat de Școala Zalmoxiană… din perspectiva mea, a fost despre technici de respirație, technici de protecție, valori ale dacilor, importanța teritoriului României pe ‘harta spirituală’ a lumii….
Sunt foarte recunoscătoare pentru persoana care sunt azi, pentru locul în care sunt acum in viața mea. Toate terapiile de vindecare cu energie pe care le-am făcut cu Oana au contribuit din plin la asta. Au fost fundamentul și premisele creșterii mele ulterioare…. 
Nu pot decât să îți mulțumesc, Dragă Oana, și să dau mai departe din ce sunt, să inspir poate prin felul cum îmi trăiesc viața și să recomand Învățăturile tale celor care sunt pregătiți să se întoarcă spre ei înșiși! Mulțumesc cu iubire și recunoștință!

Abonează-te la newsletter


Stai la curent cu activitățile Trezirii Interioare!