Slider
Error: Only up to 6 widgets are supported in this layout. If you need more add your own layout.

Pericolele care se ascund sub masca gândirii pozitive și în scurtăturile spirituale

24 feb. 2019

Emoțiile și experiențele negative ne permit să creștem, cu condiția să nu rămânem în ele ci să le lucrăm.

În această perioadă, tărâmul spiritualității (și uneori și cel al psihologiei) poate da senzația de falsitate. Instagramul și alte rețele de socializare sunt inundate de postări manipulatoare cu privire la vibrații pozitive, care vorbesc despre cum să nu îngădui energiei negative sau gândurilor negative să pătrundă până la tine și cum să te înconjori doar cu persoane care să te susțină și care să gândească pozitiv.

Cu excepția situației în care locuiești într-o bulă pe planeta Marte, această soluție nu este doar nerealistă, ci și o rețetă pentru cum să nu te dezvolți niciodată, pentru cum să nu afli niciodată cine ești cu adevărat. Dacă încerci să treci peste experiențele dificile sau să le ocolești, poți să te „șuntezi” din punct de vedere emoțional. Psihologii și maeștrii cu aspirații spirituale se referă la un astfel de caz ca o „ocolire” spirituală. Fie că ne place, fie că nu, părțile urâte ale ființării noastre ca oameni sunt locurile în care poate apărea creșterea. Așa cum spune Pema Chödrön, maestră budistă, scriitoare și călugăriță:

Sentimente ca dezamăgirea, stânjeneala, iritarea, ranchiuna, mânia, gelozia și frica…sunt de fapt momente foarte clare ce ne indică exact locul în care stagnăm. Ele reprezintă mesagerii care ne anunță cu o claritate terifiantă, exact locul în care ne-am înțepenit.

Multe emoții servesc drept indicatoare ale oportunității de învățare ce se prezintă în fața noastră. Provocarea, tristețea, schimbarea, disconfortul, conflictul, ura, depresia și anxietatea sunt cărări care duc spre creștere și schimbare. Putem explora și accepta părțile din noi înșine pe care societatea ne îndeamnă să le ascundem în adâncuri. Experiențele dureroase sau incomode ne facilitează dezvoltarea dincolo de starea emoțională și spirituală în care ne aflăm pe moment.

Pozitivitatea falsă poate perpetua multe componente ale stigmatului care însoțește tulburările psihice. Să încurajezi o persoană cu depresie clinică să se concentreze pe aspectele pozitive nu este util și, de fapt, poate face mai mult rău. Acest sfat poate aprofunda sentimentul că ei sunt de vină pentru că pur și simplu nu se pot scoate singuri de păr din mocirlă. Le spun oamenilor care se luptă cu depresia că sunt mai ajustați la experiența și trăirile unei ființe umane autentice decât cei care silesc pe toată lumea din jur să înghită vibrații pozitive de-a valma.

Clienții nu vin la terapie și nu caută sfaturi de la un life coach deoarece în viața lor totul merge de minune. Ei sunt înțepeniți într-un tipar plin până la refuz de emoții negative care-i sufocă și par să nu se poată elibera. Uneori, avem nevoie de un terț imparțial să ne ajute să vedem lucrurile de care fugim sau care ne provoacă să înfruntăm ceea ce nu dorim să simțim. Prietenii și cei apropiați nu pot face acest lucru pentru noi; se poate să avem prea multe legături emoționale. Asumarea acestei munci dificile poate duce la o schimbare de durată. E nevoie de curaj autentic să nu te mai prefaci că ești bine mersi și să dai mâna cu tristețea profundă sau cu traumele din copilărie. (Da, aceasta este o cauză pentru a merg la terapie. Nu mă pot abține. Sunt terapeut.)

Cărarea individuației impune integrarea completă a tuturor fațetelor sinelui: cel bun, cel rău și cel urât.

Uneori nu ai ce face în privința acestor trăiri. Uneori avem nevoie pur și simplu să le recunoaștem—să stăm cu tristețea, resentimentele sau gelozia fără a încerca să le schimbăm sau să le analizăm. Trebuie să ne îngăduim nouă înșine să ne desfășurăm, să asistăm cum emoțiile ne inundă sistemul, să respirăm în locurile din corpul nostru în care ne simțim înțepeniți. Trăim experiența unei alinări atunci când oferim spațiu tuturor emoțiilor, nu doar celor cu care ne simțim bine.

Dacă ne îngăduim să creăm spațiul respectiv și acceptarea multiplelor fațete ale personalității noastre, ne vom trăi viața din plin. Să fii uman înseamnă să înfrunți suferința. Nu există lumină fără întuneric, nu există bucurie fără tristețe. Dacă nu trecem prin toată gama sentimentelor, nu avem bază de comparație. Dacă fugim de anumite emoții menținându-ne ocupați, afișând o falsă pozitivitate sau folosind substanțe care ne alterează starea de spirit, ne înjumătățim existența. Atunci când ne oprim și ne onorăm emoțiile dificile, avem ocazia de a trăi din plin și de a ne integra toate părțile sinelui. Aceste sentimente ne vor chinui până când nu mai fugim de ele—și de adevăratul sine.

Data viitoare când simți mânie, frică sau tristețe, te provoc să iei o pauză, să rămâi nemișcat(ă) și tăcut(ă). Observă unde se află sentimentul în corpul tău și respiră profund în acel spațiu. Ai putea chiar să pui o mână pe locul respectiv—pieptul, stomacul, gâtul—acolo unde pare să locuiască emoția cu pricina. Atunci când recunoști aceste trăiri, îți onorezi cu adevărat ființarea ca om. Poți trăi o dezlegare sau o emoție provocatoare care te potopește. Însă va păli, asemenea unui val care se sparge de mal înainte de a se reîntoarce în ocean.

Este de asemenea foarte important să-ți asumi propriile trăiri. Nimeni nu poate face pe altcineva să se simtă într-un anumit fel. Poate părea că altcineva ne declanșează o trăire, ne provoacă, însă sursa disconfortului se află mereu înlăuntru. Să arunci mânia sau resentimentele în spinarea altcuiva este o modalitate foarte facilă de a ocoli lucrul cu tine.

Cărarea individuației cere o integrare completă a tuturor fațetelor sinelui: cel bun, cel rău și cel urât. Nu te descuraja atunci când treci prin clipe dificile sau trăiești emoții dificile, nu  le îndepărta și nu micșora experiența altcuiva încurajând respectiva persoană să adopte o pozitivitate falsă. Descoperirea și înțelegerea de sine este o călătorie ce durează toată viața și care impune respingerea atitudinilor convenționale și a măștii pozitivității. June Singer, renumit psiholog american, spune astfel:

Este ușor să spui „fii tu însuți/însăți”, dar este un cu totul alt lucru să cunoști cine ești cu adevărat. Cum poți fi tu însuți/însăți dacă nu știi cine este sinele respectiv? Prin urmare, procesul individuației devine o căutare a cunoașterii de sine.

Sursă articol : Human Parts

 

Scrie un comentariu