” Exista un drum al ochiului catre inima care nu trece prin intelect” – G.K. Chesterton
“Pentru a vedea, imi inchid ochii.” – Paul Gauguin
Cum te simti azi, cum te-ai simtit in ultimele zile, saptamani, luni, ani? Cum te simti gandindu-te la maine, la poimaine, la sensul vietii tale, la deciziile pe care trebuie sa le iei si amani luarea lor din anumite considerente? Cum arata job-ul tau, relatiile tale, viata ta si cata putere crezi tu ca ai sa decizi si sa fii fericit/a, sa faci si sa fii ceea ce iti doresti cu adevarat?
Oare ai remarcat ca viata evolueaza in toate sensurile astfel ca mai tot timpul te impinge de la spate pe drumul care iti apartine cu adevarat? Cu voia sau fara voia ta, cu prezenta sau fara rezenta ta constienta, lucrurile se intampla.
Ca este asa sau nu si pentru tine, depinde de multi factori, iar cele ce vreau sa le transmit sunt simple observatii prin care imi doresc sa aduc putina lumina in constiinta ta, motivatie, incredere. Si pentru ca observatiile sa fie incondeiate de experienta, am sa iti spun o poveste, o poveste adevarata.
Este o poveste reala pe care am intalnit-o zilele acestea. Universul mi-a acordat sansa si onoarea sa il cunosc pe Alessandro Bordini, un baiat de 30 de ani, nevazator, care a facut inconjurul lumii insotit de bastonul sau si un Iphone.
Ale nu s-a nascut fara vedere ci acest lucru s-a intamplat in urma unui accident generat de o manevra gresita la aterizarea cu parasuta. Consecintele accidentului au fost destul de grave pentru Ale, cea mai grava dintre ele fiind faptul ca a ramas nevazator. Ceea ce a urmat accidentului nu a fost deloc usor, au urmat recuperarea fizica, trecerea prin diverse stari psiho-emotionale intense, momente de recuperare la toate nivelele, etc. Si toate au trecut, cu greu, dar au trecut.
Apoi Ale a luat o hotarare pe cat de imensa ca implicare si consum emotional, mental, material, etc, pe atat de mareata ca exemplu de viata.
Asadar, manat de curaj, de curiozitate si de asumare a vietii sale asa cum este dar mai ales avand un obiectiv clar, Alessandro a ales sa porneasca intr-o calatorie in jurul lumii de unul singur. Obiecivul sau a fost/este sa demonstreze ca daca ai o gandire pozitiva, daca esti optimist, vei primi raspunsuri pozitive de la viata, vei intalni oameni buni si vei trai “intamplari” fericite.
Astfel a calatorit in 90 de tari, a folosit aproape toate mijloacele de transport, a intalnit oameni buni in cele mai multe cazuri, oameni care l-au ajutat, l-au sustinut, l-au cazat, l-au ghidat, i-au fost alaturi, etc. Au existat si cazuri izolate de experiente neplacute, insa acestea i-au folosit lui Ale pentru “a mai invata o lectie, au venit intotdeauna pentru a-l mai invata ceva”.
Cumva, prin experienta sa, Alessandro intareste invataturile Maestrilor: “ceea ce gandesti aceea vei crea/atrage in realitatea ta” sau “ceea ce semeni aceea vei culege”.
Dincolo de acest fapt, mai exista ceva in aceasta poveste care imi umple sufletul intr-un fel minunat si nou, la care ma gandesc de cateva zile cum sa impartasesc cu tine.
Curajul, determinarea si manifestarea unui scop maret, in orice imprejurare, este posibil iar asta ne-o demonstreaza Ale si multi alti oameni ca el. Putea sa aleaga starea de victima, de complacere, plafonare (avea toate motivele sa o faca). Dar nu, a ales sa traiasca cu adevarat, a ales sa-si depaseasca limitele, a ales sa aduca bucurie celorlalti oameni si a ales sa aduca speranta, incredere, motivatie.
Povestea aceasta de viata, detaliata, o poti gasi accesand :http://www.lightheplanet.net/
Acum priveste la viata ta si la ce faci tu din ea.
Apoi priveste din nou la povestea lui Alessandro.
Priveste din nou la viata ta … nu mai sta, ia deciziile pe care trebuie sa le iei, fa ceea ce ai de facut, asuma-ti riscuri pentru ceea ce iti doresti si traieste, TRAIESTE CU ADEVARAT!
In acest corp, in aceasta era ai doar aceasta viata si daca nu o traiesti cum se cuvine, te traieste ea pe tine…de preferat este prima varianta dar nu-i rea nici a doua caci practic calatoria este aceeasi, obiectivul acelasi doar mijloacele difera. Poti alege sa traiesti constient, sa evoluezi constient, sa decizi tu ori daca nu, viata va gasi metodele ei prin care sa te determine sa “alegi”.
Alege intelept, alege bucuria, alege implinirea sufleteasca, armonia si frumusetea in tot ceea ce esti, faci, spui.
Cu mult drag,
Oana