Femeia este ca marea, Bărbatul este ca bazinul mării.
Fără el, ea nu poate fi conținută, fără ea el nu se poate transforma.
Femeia este ca vântul, Bărbatul este ca stânca.
Fără el, ea rătăcește în deșert, fără ea, el nu s-ar șlefui și nu s-ar contura.
Femeia este ca ploaia, Bărbatul este ca pădurea de copaci.
Fără el, ea nu ar avea sens, fără ea, el nu ar avea vigoare.
Femeia este ca valul, Bărbatul este ca țărmul.
Fără el, ea nu ar avea unde să se oprească și astfel nu s-ar regenera, fără ea, el s-ar împietri și ar deveni deșert.
Femeia este ca manifestările naturii – uneori hrănitoare și iubitoare, alteori capricioasă și distructivă.
Bărbatul este pământul care primește și conține manifestările ei, dar se și modelează și evoluează continuu, în urma acestora.
Bazinul mării rămâne statornic când marea este liniștită și caldă, dar se unduiește sub ea când devine agitată.
Stânca rămâne semeață și se lasă mângâiată de adierea călduță a verii, dar rămâne neclintită și se lasă conturată de vânturile puternice.
Pădurea crește falnică și plină de vigoare, atunci când este udată de ploaie, dar când vine furtuna renunță fără rezistență la uscăciunile sale, care mai târziu se transformă, devenind sol hrănitor pentru noile semințe.
Țărmul rămâne neclintit în uimirea sa față de măreția valului, dar suficient de maleabil pentru ca acesta să se spargă în el și să-l modeleze. Țărmul nu se retrage din calea valului, ci îl conține lăsându-se totodată udat și modelat.
Pământul își continuă călătoria ascensională prin univers, determinând și conținând toate manifestările ciclice ale naturii, lăsându-se înnobilat de rezultat.
Manifestările naturii determină evoluția vieții pe pământ – ce nu mai este de trebuință este transformat prin forța năucitoare, distructivă a naturii, ce a fost distrus se transformă în hrană pentru ceea este nevoie să apară.
Dansul vieții dintre femeie și bărbat, este adesea ca manifestarea naturii. Se mai asemuiește și cu tangoul. Uneori este tandru, blând, melodios, minunat, alteori este smucit, năucitor, rapid. Bărbatul conduce dansul cu viziune și claritate, creează spațiu și conține femeia în toate manifestările sale asigurându-i confortul, protecția și susținerea. Femeia se lasă condusă pentru că el i-a câștigat încrederea deja, dovedindu-i că este un dansator bun. Ea se relaxează și se lasă conținută, iar de aici pornește înfrumusețarea și îmbogățirea dansului, creându-se astfel o aură a unui întreg. Ei nu mai sunt separați ci dansează armonios ca unul singur.
Viața însăși este mișcarea transformatoare a polarităților prin dansul acestora, dansul care se desfășoară între haos și ordine, generează armonie, dintre agonie și extaz, generează echilibru, dintre tristețe și bucurie, naște înțelepciune, dintre separare și uniune, duce la comuniune, dintre tăcere și vorbire, duce la comunicare, dintre retragere și apropiere, duce la mișcarea evolutivă.
În absența oricărei polarități sau în retragerea definitivă a celeilalte, existența și evoluția își pierd sensul.
Într-o zi, vom înțelege cu toții dansul transformator al polarităților, îl vom îmbrățișa cu totul și îl vom măiestri. Până atunci însă, mișcarea inerentă care se produce a priori dobândirii măiestriei, cât și în cadrul procesului evolutiv, este dureroasă, ne rănim reciproc și abandonăm periodic dansul, temporar înfrânți. Pentru că deseori nu știm să stăm împreună pentru a ne vindeca rănile și a crește dorința de a continua, este utilă și retragerea.
Din fericire, muzica continuă, iar noi suntem chemați la dans din nou și alegem să onorăm invitația atunci când ne revine bucuria și motivația. Ideal ar fi să ne continuăm dansul de unde l-am lăsat, cu același partener, însă pentru asta este nevoie ca iubirea unuia pentru celălalt, să existe în sufletele lor.
Dacă dragoste nu e, nimic nu e. Dar acolo unde este iubire, este totul.
Image by Alexandr Ivanov from Pixabay